Pensionarul participa la o petrecere privată în Skansen Aquarium din Stockholm, scrie independent.co.uk.
„A avut brațul în partea cealaltă a geamului de securitate și a fost mușcat de unul din crocodili”, a povestit Mikael Pettersson, un polițist responsabil cu paza, pentru agenția de presă suedeză TT.
Bărbatul a fost mușcat după ce s-a urcat pentru a ține un discurs într-o parte a acvariului adiacentă cu locul în care stătea crocodilul.
„S-a sprijinit cu mâna deasupra barierei de protecție și crocodilul l-a mușcat”, a declarat un purtător de cuvânt al Acvariului Skansen.
Purtătorul de cuvânt a spus că incidentul este unul „tragic”.
„Nu se cunoaște deocamdată gravitatea rănilor”, a mai spus acesta.
„Incidentul a fost raportat automat la poliție și omul a ajuns la spital”.
„Avea foarte multe bandaje când am ajuns la fața locului”, a relatat Pettersson.
Skansen Aquarium găzduiește doi crocodili din Cuba, pe nume Castro și Hillary.
Cei doi crocodili au fost aduși acolo de la Grădina Zoologică din Moscova în 1981.
Fidel Castro, dictatorul cubanez, a oferit unul din crocodili lui Vladimir Șatalov, un cosmonaut rus, în anii 1970.
Cadoul a fost un semn de prietenie între cele două națiuni comuniste.
„Șatalov a adus crocodilii la Moscova și i-a ținut în apartamentul său, până când soția sa s-a săturat și animalele au ajuns la grădina zoologică din Moscova”, a declarat Jonas Wahlstrom, îngrijitorul care i-a crescut pe Castro și Hillary.
Grădina Zoologică din Moscova nu a oferit reptilelor suficient spațiu și l-a rugat pe Wahlstrom să le ducă la Stockholm. „Le-am primit ca pe un bagaj de mână, expediate de la Moscova”, a povestit omul.
Castro și Hillary au avut 11 pui de când au ajuns la Skansen Aquarium. Responsabilii de la acvariu au lansat o anchetă pentru a vedea cum s-a desfășurat atacul crocodilului și vor lua măsuri.
„Suntem alături de victimă și familia sa, care este foarte afectată de accidentul tragic”, a declarat un purtător de cuvânt al acvariului.
Poliția din Stockholm a demarat, la rândul ei, o investigație în acest caz bizar.